(Re)nașterea unui județ. Sălaj, 1968

Dănuț Pop

Duminică, 14 ianuarie 1968. „Scînteia” publică „Propunerile Comisiei centrale de partid și de stat cu privire la organizarea județelor și municipiilor”. La baza lor stăteau atât „ample studii desfășurate timp de peste doi ani”, rodul muncii unor specialiști din diferite domenii, ca „economiști, geografi, istorici, geologi, etnografi, sociologi, lingviști etc.”, cât și numeroase sugestii venite „de la oamenii muncii de la orașe și sate”. Pe noua hartă a țării, care cuprindea un număr de 35 de județe, nu apărea județul Sălaj.

Din acest moment, intervențiile pentru reînființarea județului, făcute și înaintea apariției „Propunerilor”, se intensifică. Cel mai activ, în acest sens, a fost Iulian Andrei Domșa, fost primar al Zalăului imediat după Marea Unire de la 1918, prefect al județului Sălaj în perioada februarie 1922 – octombrie 1925, senator în Parlamentul României întregite. Acum, stabilit la București, trimite mai multe memorii conducerii partidului, susținând atât propunerea de reînființare a județului Sălaj, cât și de menținere a reședinței la Zalău.

Invocă date demografice și etnografice, menționează personalitățile date țării de vechiul județ Sălaj, ca Simion Bărnuțiu, Iuliu Maniu, Gheorghe Pop de Băsești. Insistă asupra tradiției istorice, amintind numeroasele castre romane de aici, lupta de la Guruslău a lui Mihai Viteazul, Vicariatul Silvaniei și rolul său în ridicarea românilor sălăjeni, instituțiile financiare românești, „Silvania”, „Codreana”, „Sălăjeana”, suprafața mare a fostului județ și populația sa întotdeauna majoritar românească.

Arată și ce a însemnat desființarea județului în 1950, demonstrând că, după acel moment, nicio industrie importantă nu s-a înființat aici, că zona a rămas o entitate agricolă și că nimeni nu a avut grijă să exploateze bogățiile naturale. Este de părere că încorporarea Sălajului în județele din jur, cum lăsa harta publicată să se vadă, va duce la sărăcirea și mai mare a acestei părți de țară.

În demersurile sale implică multe alte personalități, atât de la București (Corneliu Coposu, Ionel Pop, Augustin Deac ș.a.), cât și din Zalău (ex. Grațian Mărcuș).

Vineri, 16 februarie 1968. Apare „Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România”. Pe harta publicată figurau, de această dată, 39 de județe. Comisia centrală de reorganizare ajunsese la concluzia, în urma consultărilor ce au avut loc după 14 ianuarie, că este necesar să mai fie înființate încă patru județe.

Între ele, alături de Mehedinți, Covasna și Brăila, apărea și județul Sălaj.

Dar acesta nu mai era Sălajul din perioada anterioară anului 1950. Nu mai avea graniță cu Ungaria. Nici suprafața de 5.191 kmp. Nici o populație de peste 360.000 de locuitori. Devenise, dintr-un județ mare, un județ mic.

În locul teritoriilor pierdute, zona Codru, plășile Tășnad, Carei și Valea lui Mihai, a primit părți din fostul județ Someș și din județul Cluj. Toate, însă, mult mai sărace decât cele pierdute. Suprafața „noului” județ a scăzut la 3.864 kmp, iar populația sa, la circa 260.000 de locuitori. Totuși, locuitorii „Țării Silvaniei” au primit cu bucurie reapariția județului, chiar în această formă ciuntită.

Sâmbătă, 17 februarie 1968.La Zalău se desfășoară prima adunare a activului de partid a noului județ Sălaj. Documentele de constituire a „organului județean de partid Sălaj” s-au păstrat, la fel ca și cele care privesc delimitarea administrativ-teritorială a orașelor și comunelor județului Sălaj³.

Venit de la București, Ilie Rădulescu, șeful secției propagandă și agitație a CC al PCR, prezintă celor „peste 450 de tovarăși”, membri ai aparatului de partid din fostele structuri teritoriale, conducători ai organizațiilor de stat și economice etc., scopul adunării: „aplicarea pe linie de partid a măsurilor ce decurg din desființarea regiunilor și raioanelor ca unități administrativ-teritoriale și organizarea județelor”.

Se constituie acum Comitetul județean de partid provizoriu. Este ales ca prim-secretar Laurean Tulai, secretari fiind Ioan Tihăuan, Vasile Cornea și Ioan Kiss. De asemenea, s-a constituit Consiliul popular județean, ca organ local al puterii de stat, în fruntea Comitetului executiv al acestuia fiind ales ca președinte același Laurean Tulai. Prim-vicepreședinte devine Ilarie Gîrjoabă, iar vicepreședinți Petru Dragoș, Casian Marincaș și Radu Antal.

Iată, foarte pe scurt, câteva intervenții ale participanților la această adunare, referitoare la ce a reprezentat vechea organizare administrativ-teritorială în regiuni și raioane, și ce însemna pentru sălăjeni renașterea, chiar în această nouă formă, a județului.

Alexa Ilieș, inginer-șef la Exploatarea minieră Șărmășag, arăta că „această zonă este mult rămasă în urmă din punct de vedere industrial”. Totuși, continua el, „posibilitățile economice ale județului Sălaj sunt încă masive”. Pentru a-și susține afirmația, amintește de bogățiile miniere din bazinele Șărmășag, Ip, Surduc, de pe văile Agrij și Almaș, din părțile Tășnadului și Nușfalăului, Măgura Șimleului și dealurile Coșeiului, care nu erau puse suficient în valoare. La fel, materiile prime pentru ciment din zona Jiboului, cele de gips din zona Șărmășag, Borla, Zalău, Jibou, ori de țiței și gaze de la Suplac, Marca, Almaș, Agrij, Someș-Odorhei, Bârsa, Șoimuș, „unde cândva au fost începuturi rudimentare de extracție și distilărie”.

Directorul întreprinderii locale „Steaua Roșie”, Ștefan Banhidi, remarca, la rândul său, că „față de posibilitățile existente, dezvoltarea a fost serios frânată de vechea organizare teritorială”. De acum, însă, în noile condiții, sunt alte posibilități de dezvoltare. El amintea ceramica, zăcămintele de alabastru, andezit, balastru și nisip de râu, fructele și legumele, care prezintă o „bogăție prețioasă a județului nostru”.

Traian Pop, președintele CAP Șimleu Silvaniei, arăta că „înființarea județului Sălaj va înlătura consecințele cauzate de rămânerea în urmă din punct de vedere economic a teritoriului constituit în actualul județ Sălaj, cu consecințe binefăcătoare asupra dezvoltării sociale și a ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii”.

Ilie Rădulescu, după ce adresează felicitări pentru constituirea județului, motiva astfel nevoia noii împărțiri administrative: „vechea formă a fost depășită de cerințele actuale, ea îngreuna dezvoltarea. A devenit necesară o formă de organizare care să apropie conducerea de mase, să fie mai eficientă, să anuleze disproporția în dezvoltarea economică dintre unele zone”.

Face și un scurt istoric, comparând situația fostului județ Sălaj cu a noului județ. Astfel, față de circa 300 de salariați în întregul județ în 1929, în 1968 erau peste 15.000. Fostul județ avea o economie exclusiv agricolă, în actualul „este dezvoltată, și va fi mult mai mult, și industria”. În plus, legăturile dintre localități au devenit mai bune. Apreciază că Sălajul avea condiții și perspective bune de dezvoltare, datorită unui trecut istoric bun în ceea ce privește creșterea animalelor și producția cerealieră și că aceste domenii trebuie dezvoltate în continuare.

Vineri, 1 martie 1968.În nr. 2 din ziarul local „Năzuința”, prof. dr. Andrei Bogdan, de la Universitatea din Cluj, publică studiul intitulat „Bazele și perspectivele economice ale județului Sălaj”.

El scrie, printre altele: „Actualul județ Sălaj cuprinde în limitele sale o unitate teritorială a pământului și poporului român, închegată istoricește printr-o veche tradiție social-culturală, concretizată prin denumirea încetățenită de veacuri, aceea de «Țara Sălajului» (…).

Comparat cu alte județe, care dispun de resurse naturale mai bogate și au un nivel de industrializare mai ridicat, județul Sălaj se numără printre județele cu un potențial economic mai scăzut. Aceasta nu înseamnă că nu are perspective de dezvoltare (…).

Baza energetică, în parte, este asigurată prin bazinele carbonifere Șărmășag-Bobota-Chieșd și Ip-Zăuan, care dau cărbune energetic de categoria lignitului, utilizabil la alimentarea locomotivelor și termocentralelor.

Baza de materii prime minerale este slab reprezentată, reducându-se la nisipurile cuarțoase de la Marca, calcarele de la Benesat și Cuciulat și la alte materiale de construcții. În schimb, Sălajul dispune de material lemnos, valorificat, deocamdată, la fabricarea mobilei și a altor produse superioare, precum și un larg sortiment de produse agrozootehnice.

Industria are încă o pondere mică în produsul social al județului, gradul de industrializare al acestei regiuni fiind scăzut (…). În viitor, pe lângă dezvoltarea în continuare a industriei de prelucrare a lemnului, s-ar putea pune bazele unei industrii alimentare (lactate, carne, marmeladă, sucuri și siropuri, conserve de legume și fructe, vinuri selecționate etc.), care să permită valorificarea superioară a produselor agrozootehnice, favorizate de către condițiile pedoclimatice și furajere locale.

Fondul agrozootehnic și cel forestier constituie cea mai importantă sursă de materii prime și agroalimentare. Cele peste 100.000 ha de teren arabil și aproape 20.000 ha livezi de pomi și podgorii, în condițiile unei agriculturi superioare pot asigura o producție care să depășească cu mult consumul local (…). Nu ar fi fără interes nici crearea unui centru de vinificație la Șimleu sau la Zalău, vinurile de Măgura Șimleului și din alte centre ale județului fiind cunoscute și bine apreciate prin calitatea lor (…).

Cu unele amenajări de eliminare a excedentului de umezeală de pe luncile Someșului, Crasnei, Almașului, Agrijului, Barcăului și ale altor râuri se vor putea crea grădinării sistematice și sere, care să producă și pentru export. Zarzavaturile din lunca Crasnei, îndeosebi ceapa de Pericei și Vârșolț, erau solicitate odinioară chiar și pe unele piețe mai îndepărtate de locul de producție…”.

Joi, 7 martie 1968.Se constituie „Comisia județeană de partid și de stat pentru îmbunătățirea organizării administrativ-teritoriale a județului Sălaj”. Comisia era formată dintr-un număr de 27 de persoane, între care activiști de partid, ca Ioan Tihăuan, Vasile Cornea, Ioan Kiss, Ilarie Gîrjoabă ș.a., medici (dr. Lucia Ilian), economiști (Dumitru Varga, directorul Băncii Naționale, filiala Zalău), profesori (Gheorghe Pîrvu, Vasile Fărcaș, Gheorghe Boșca) etc. Președintele comisiei era Laurean Tulai.

Martie-aprilie 1968. Membrii comisiei județene, împărțiți pe comune, s-au deplasat în localitățile județului, au organizat întâlniri cu cetățenii și au luat notă de dorințele lor. Primesc și analizează scrisorile cetățenilor referitoare la această problemă. Unele cereri au fost acceptate, altele, nu. Astfel, 64 de locuitori din satul Cristur au cerut ca satul lor să aparțină orașului Zalău; 348 de cetățeni din Bocșa au solicitat ca satul să fie centru de comună, dar și să poarte denumirea de „Simion Bărnuțiu” etc.

În ședințe comune ale biroului comitetului județean de partid și comitetului executiv al consiliului popular județean, sunt analizate dosarele privind delimitarea comunelor din județ. Fiecare dosar era prezentat de unul dintre membrii comisiei și, dacă nu existau obiecții, acesta era aprobat.

23 aprilie – 8 mai 1968. Propunerile comisiei sunt supuse dezbaterii publice, dezbatere care a dus la anumite modificări. Inițial, pe harta județului, figurau doar 53 de comune. După discuții, s-a cerut constituirea și a comunei Poiana Blenchii. Cele patru sate ale sale făceau parte, inițial, din comuna Gâlgău. Dar, din cauza faptului că erau situate în extremitatea nord-estică a județului, în zona deluroasă și premontană a Lăpușului, că trei dintre sate erau la distanță de 7-12 km de Gâlgău, ceea ce ridica probleme serioase în aprovizionarea populației, și că, în plus, în prima formă propusă, comuna Gâlgău era prea întinsă ca teritoriu, număr de sate și unități economice, s-a aprobat existența comunei Poiana Blenchii.

Au fost și alte modificări. Satul Gâlgău Almașului, prevăzut inițial la comuna Surduc, trecea la comuna Bălan, de care era situat mai aproape și cu care avea legături mai bune. Satul Cormeniș trecea de la Ileanda la comuna Lozna, tot datorită apropierii, dar și a faptului că ambele erau situate pe același mal al Someșului, „evitându-se astfel riscurile trecerii acestui râu, mai ales în anumite perioade ale anului”.

În ce privește delimitarea orașelor, iată doar câteva date importante pentru că ne arată ce au fost ele în 1968 și ce au devenit în următoarele două decenii.

Orașul Zalău, reședința județului, avea o suprafață de 9.065 ha și o populație de 15.143 de locuitori, iar prin așezarea sa geografică dispunea de legături prin căi de comunicație feroviare și rutiere cu toate localitățile din județ și cu județele învecinate. În Zalău funcționau majoritatea instituțiilor județene și cele orășenești, o întreprindere de industrie locală, o cooperativă meșteșugărească și mai multe instituții social-culturale (…). Suprafața agricolă a orașului, în care era inclusă și cea a satului Stâna, era de 5.270 ha, din care 2.534 ha teren arabil. Tot aici mai exista o întreprindere agricolă de stat, o stațiune de mașini și tractoare și o cooperativă agricolă de producție.

În oraș, cel mai important centru cultural al județului Sălaj, funcționau 17 unități școlare și preșcolare, o casă de cultură, patru cinematografe, trei cămine culturale, 24 de biblioteci publice, două spitale cu 500 de paturi, două policlinici etc. Pe baza studiilor efectuate, s-a ajuns la concluzia că existau condiții și perspective reale pentru dezvoltarea în anii următori a potențialului economic și social-cultural al orașului.

Orașul Șimleu Silvaniei,„centru economic și social-cultural cu tradiție, spre care gravitau interesele locuitorilor din jur”, se dorea să fie menținut pe mai departe în delimitarea existentă și să aibă în componență și localitățile Bic, Cehei și Pusta. În felul acesta, orașul Șimleu Silvaniei avea o suprafață de 6.225 ha și o populație de 12.391 de locuitori. Orașul dispunea de o fabrică de unt, o întreprindere de panificație, o întreprindere agricolă de stat profilată în special pe pomicultură cu un volum mare de produse destinate exportului, un complex al cooperației meșteșugărești și o fabrică de cărămidă aparținătoare industriei locale, precum și de unități comerciale corespunzătoare. Orașul avea perspective reale de dezvoltare economică și social-culturală.

Comisia mai propunea declararea localităților Cehu Silvaniei și Jibou ca orașe, justificând astfel aceste propuneri:

Localitatea Cehu Silvaniei, fostă reședință de raion, are pe teritoriul său o întreprindere de industrie locală, o cooperativă meșteșugărească cu mai multe secții de producție, o stațiune de mașini și tractoare, un ocol silvic, o fabrică de pâine și alte unități economice (…). Patrimoniul social-cultural al localității cuprinde un liceu teoretic, o școală de meserii, o casă a copilului, spital, policlinică, cinematograf, cămin cultural, bibliotecă și alte instituții. Localitatea dispune de construcții bine amplasate (…). Satele Horoatu Cehului, Motiș, Nadiș și Ulciug, situate în apropierea orașului Cehu Silvaniei, cu care au legături economice și social-culturale, se propun să rămână în continuare ca sate aparținătoare orașului, fără organe de conducere proprii. În acest fel, orașul Cehu Silvaniei va avea o populație de 5.028 de locuitori, iar împreună cu satele ce-i aparțin, 8.105 de locuitori și o suprafață de 6.764 ha.

Localitatea Jiboueste un important nod de cale ferată. Pe teritoriul său își desfășoară activitatea mai multe unități economice: depoul de locomotive, unități de mișcare și întreținere CFR, secții ale întreprinderii de industrie locală și de gospodărie orășenească, o întreprindere de semiindustrializarea fructelor, 14 secții ale cooperației meșteșugărești, o unitate de exploatări forestiere etc. În localitate funcționează un liceu, o școală generală cu clasele I-VIII, cinematograf, cămin cultural, bibliotecă, spital, policlinică, două circumscripții sanitare și o farmacie (…). Condițiile geografice, căile de comunicație, sursa de apă (râul Someș) și resursele naturale din împrejurimile localității oferă condiții deosebit de favorabile dezvoltării potențialului său economic. Satele Cuceu, Husia, Rona și Var, situate în apropierea orașului Jibou, se propuneau a rămâne ca sate aparținătoare orașului, fără organe proprii de conducere. Astfel, orașul Jibou avea 4.970 de locuitori, iar cu cei din satele ce-i vor aparține va ajunge la o populație de 7.475 de locuitori și o suprafață de 6.965 ha teren.

În afara celor patru orașe s-a propus să fie organizate 54 de comune cu un total de 273 de sate și cu 219.950 de locuitori. Populația medie a unei comune era, în vechea organizare, de 2.772 de locuitori și creștea, prin noua delimitare, la 4.073 de locuitori.

La stabilirea reședințelor de comune s-a avut în vedere ca ele să fie situate central în raport cu satele aparținătoare, să aibă asigurate dotările necesare funcționării instituțiilor social-culturale și bune legături prin căi de comunicație cu celelalte sate. De fapt, cu excepția satului Bocșa, în toate celelalte cazuri au fost menținute fostele reședințe de comună. Unii săteni din Borla, Șimișna și Giurtelecu Șimleului au cerut ca satele lor să devină centre de comună, dar propunerile nu au fost acceptate deoarece nu se încadrau în criteriile stabilite.

Joi, 16 mai 1968. Plenara comitetului județean de partid și a consiliului popular aprobă raportul comisiei județene cu privire la propunerile de delimitare administrativ-teritorială a orașelor și comunelor din județul Sălaj. De asemenea, aprobă scoaterea din nomenclatorul localităților a satului Poiana și includerea lui în orașul Cehu Silvaniei, precum și scoaterea din nomenclator a altor șapte sate, care s-au contopit cu localitățile învecinate, astfel: Boianu Crasnei cu Cizer, Ponița cu Hurez, Doba Mică cu Doba Mare sub denumirea de Doba, Petenia cu Horoatu Crasnei, Valea Cristolțului, Valea Fetiței și Valea Mijlocie, cu Cristolț.

Se schimbă, tot atunci, și denumirea unor localități: comuna Fildu în comuna Fildu de Jos, comuna Valcău în comuna Valcău de Jos, satul Gâlgău în Gâlgău Almașului, Fântânele în Fântânele-Rus.

Plenara era de acord cu trecerea satului Mesteacăn din componența județului Sălaj la județul Maramureș și a satului Topa Mică la județul Cluj.

În final, nomenclatorul localităților din județ cuprindea „4 orașe cu 12 localități și 54 comune cu 273 sate”. Populația totală a județului era de 263.176 de locuitori.

Sâmbătă, 1 iunie 1968. Conform „hotărârilor conducerii partidului și statului nostru”, în Cehu Silvaniei și Jibou, declarate orașe, se constituie comitetele orășenești de partid și consiliile populare orășenești. Era „o nouă dovadă de mare forță convingătoare a politicii înțelepte a partidului de dezvoltare armonioasă a întregii țări”.

Joi, 19 decembrie 1968. Marea Adunare Națională supune dezbaterii și aprobă modificările la Legea nr. 2/1968, referitoare la delimitările orașelor și comunelor din toate județele nou-înființate, inclusiv Sălaj.

De atunci (cu excepția faptului că la 23 ianuarie 1981, prin decret al Consiliului de Stat, se înființează județele Călărași, Giurgiu și Ialomița, prin reorganizarea județelor Ialomița și Ilfov), schimbările legii au fost minore. În Sălaj, orașul Zalău devine municipiu (în 1979), iar unele sate capătă statut de comună (Treznea, în anul 1995, Șimișna, în 2002 și Boghiș, în 2005). Astfel, avem acum un municipiu (Zalău), trei orașe (Șimleu Silvaniei, Cehu Silvaniei, Jibou) și 57 de comune (în loc de 54).

În loc de încheiere

Se vorbește mult, în ultimii ani, de nevoia unei noi reforme administrativ-teritoriale. În 1968, între rațiunile pentru care vechea organizare, în regiuni și raioane, era considerată depășită, figurau: prezența verigilor intermediare între centru și unitățile de bază din teritoriu, care au creat paralelisme și suprapuneri de atribuții; creșterea nejustificată a aparatului administrativ, consecința fiind cheltuirea exagerată și inutilă de fonduri pentru întreținerea lui; lipsirea unor zone de obiective industriale, ceea ce a dus la rămânerea în urmă a acestora (inclusiv fostul județ Sălaj); existența multor comune mici, în medie sub 3.000 de locuitori, care nu dispuneau de potențial economic și edilitar gospodăresc corespunzător.

Reducerea cheltuielilor publice și a personalului administrativ supradimensionat sunt dorite și acum. La fel, desființarea comunelor mici, care trăiesc doar prin alocații de la bugetul de stat. Se vrea și transformarea actualelor regiuni de dezvoltare în unități administrativ-teritoriale propriu-zise. Dar nu trebuie uitate învățămintele istoriei: atât „Legea administrativă”, din 14 august 1938, prin care România a fost împărțită în 10 ținuturi, cât și „Legea pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române”, din 6 septembrie 1950, au dat greș tocmai pentru că au creat astfel de „verigi intermediare”, producând „paralelisme și suprapuneri de atribuții”.

(Articol apărut în revista Caiete Silvane)